Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Indiferent dacă au trecut examenul maturităţii, absolvenţii a 12 clase primesc indemnizaţie de şomaj.Dacă în alte judeţe mii de absolvenţi au cerut ajutor din partea statului român, la noi se pare că aceştia au ales fie să plece în străinătate fie şi-au găsit un loc de muncă. Asta deşi varianta a doua pare mai puţin reală…

„În acest moment, la nivelul judeţului Caraş-Severin sunt înregistraţi în baza noastră de date un număr de 948 de absolvenţi, promoţia 2011. Vorbim despre toate tipurile de învăţământ, şcoli de meserii, licee sau universităţi“, ne-a spus Caius Isac, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, în perioada 1 iulie-30 august au fost înregistrate în evidenţa AJOFM Caraş-Severin persoane aflate în căutarea unui loc de muncă provenind din rândul absolvenţilor, marea majoritate fiind tineri care au căzut Bac-ul.

„Conform art. 17 alin. 2 din Legea nr. 76/2002, sunt asimilaţi şomerilor şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minim 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă“, a mai spus Isac.

Dacă absolvenţii de studii superioare sunt luaţi în considerare doar dacă au obţinut diploma de licenţă, elevii de liceu nu trebuie, conform legii, să fi promovat Bacalaureatul pentru a putea beneficia de indemnizaţie de şomaj. „În judeţ există 106 absolvenţi indemnizaţi şi 842 care s-au înregistrat însă nu au mai finalizat dosarul, deci nu primesc nici un leu“, ne-a spus Caius Isac, directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin. Indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de şase luni şi reprezintă o sumă egală cu 50% din indicatorul social. Începând cu luna iulie 2010, o dată cu diminuarea cu 15% a indemnizaţiei de şomaj, absolvenţii vor primi 255 de lei/lună.