REŞIŢA – Vineri, 19 august a.c., de la ora 18.00, debutează noua ediţie a Ligii a III-a de fotbal. În Seria a V-a, judeţul nostru are trei reprezentante, ceea ce ar trebui să însemne o uşoară redresare a fotbalului din Caraş-Severin, după o anumită perioadă de… sărăcie.
La start se vor prezenta FC Caransebeş, fosta CS Scorilo Autocatania, CS Municipal Şcolar Reşiţa şi nou-promovata Gloria Reşiţa. Conform tragerii la sorţi, în runda inaugurală se vor întâlni Gloria şi FC Caransebeş, într-un prim derby judeţean, pe terenul reşiţean Lunca Bârzavei. În timp ce gruparea din Valea Domanului se va deplasa la C.F.R. Simeria.
Cu ce gânduri vor porni la drum cele trei formaţii am aflat de la antrenorii acestora. Tehnicianul caransebeşenilor Ion Ibric a precizat: „Echipa este în reconstrucţie, însă rămânem optimişti. Am intrat în linie dreaptă, pentru derby-ul cu Gloria Reşiţa“.
„Obiectivul nostru este o clasare în prima jumătate a clasamentului, cât mai sus, şi să promovăm, în continuare, tinerii noştri, susţine Leontin Doană, «principalul» CSM Şcolar Reşiţa. Să le dăm tot mai multă încredere. Ne aşteaptă un meci greu la C.F.R. Simeria, una dintre echipele cu pretenţii la promovare. Dar, ne jucăm şansele. Meciul din Cupa României ne-a solicitat fireşte, dar poate fi considerat un ultim test înaintea startului. Mai ales de moral, fiindcă ne-am calificat în faza următoare, după victoria cu 2-0“.
În fine, dar nu în cele din urmă, prof. Andrade Bichescu, antrenorul Gloriei, consideră că „prezenţa în ediţia 2011/2012 a Ligii a III-a este o experienţă importantă pentru noi, după ce am reuşit să promovăm, la capătul unui parcurs bun, spre foarte bun. Începem cu un derby judeţean şi sperăm să debutăm cu dreptul, chiar dacă F.C. Caransebeş este o formaţie solidă“.
Marius Moraru
