Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Primăria a demarat un amplu proces de asfaltare de străzi şi reabilitare a unor parcări şi căi de acces de pe raza municipiului. Deocamdată, valoarea lucrărilor de reabilitare şi refacere a străzilor se ridică la trei milioane de lei.

Cartierele vizate de administraţia locală sunt Ţiglărie, Cazărmii, Pipirig şi Teiuş iar primăria a apelat la trei constructori care lucrează simultan în diferite zone. Astfel, după ce în ultimele săptămâni s-a lucrat la refacerea trotuarelor în zone precum Ardealului, C.D. Loga, Cazărmii sau Mihai Viteazul, de câteva zile s-a trecut la reabilitarea cu covor asfaltic integral a străzii Teiuş până la intersecţia cu str. Miron Cristea, iar ulterior lucrările se vor muta pe străzile Decebal, Traian Doda (parţial, Cetăţii, General Trapşa şi Kogălniceanu.

Potrivit primarului Marcel Vela, tot în zilele următoare, se va reface cu pavele noi str. Avram Iancu, cea care asigură accesul în Piaţa Centrală, urmând ca jumătate din stradă să fie folosită ca sens unic iar cealaltă jumătate ca parcare.

„Noi, ca administraţie locală, avem disponibilităţile financiare necesare pentru aceste lucrări a căror valoare se ridică la aproape trei milioane de lei. Suma nu este însă suficientă pentru reabilitarea întregii infrastructuri rutiere a municipiului“, a precizat edilul din Caransebeş.

Lidia Almăjanu