REŞIŢA – Chiar dacă nu ştiaţi că la Reşiţa există un om care e proprietarul… apei, noi l-am găsit pe strada Independenţei. Cârpita şi ruginita reţea de apă potabilă a reşiţenilor a mai avut parte joi, 11 august, de o avarie, chiar în inima municipiului. De această dată însă, cei de la AquaCaraş n-au mai dat vina pe ISPA sau pe Hidroconstrucţia, incidentul având o cu totul altă cauză.
Muncitorii de la E.on care au sfredelit puţin asfaltul de pe strada Independenţei, au avut surpriza ca, aproape de suprafaţă, să avarieze o conductă de apă.
Unul dintre reprezentanţii furnizorului de apă, prezent la faţa locului, nu s-a arătat deloc deranjat de eventualul disconfort pentru cei care treceau, pe jos sau cu maşina, prin zonă, şi nici de cel produs consumatorilor.
„Şi acum, mie cine-mi plăteşte apa“, spunea, pe un ton de mustrare pentru muncitorii de la E.on, omul care se credea proprietarul apei, de fapt un reprezentant al AquaCaraş. Fără să ştie, probabil, că subprefectul spunea că AquaCaraş putea foarte bine să nu existe, mai ales că este un simplu administrator de reţele… „Faceţi notă şi vă plătim“, a sunat răspunsul dat de muncitorii de la gaz, celui de la AquaCaraş care vorbea, în tot acest timp, la telefon.
Problema are însă un alt substrat, care a fost sesizat în repetate rânduri de către palatul administrativ municipal. De fiecare dată când se repara, aşa cum se putea, o stradă, asfaltul era sfredelit ba de către cei de la AquaCaraş, pentru cârpit reţelele vechi, ba de către cei de la Hidroconstrucţia, pentru implementat ISPA, ba de către angajaţii altor furnizori de utilităţi.
Nimeni însă nu vorbea cu nimeni, dinainte, pentru a prezenta un plan, pentru a nu sparge de două ori în acelaşi loc, sau pentru a nu sparge după ce drumul a fost refăcut. Incidentul produs pe str. Independenţei n-a fost decât o altă confirmare a lipsei de coordonare şi comunicare între furnizorii reşiţeni de utilităţi.
Antoniu Mocanu
