REŞIŢA – Peste 60 de foşti înotători reşiţeni, stabiliţi în colţurile ţării şi ale lumii, se vor reîntâlni, la sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul de pe Bârzava.
Programul ediţiei a V-a a manifestării cuprinde reunirea de vineri, 5 august a.c., ora 17.00, la Bazinul Olimpic de Înot. Prilej cu care reprezentanţii Clubului de Înot Reşiţa 07 le vor comunica toate amănuntele. „Mizăm pe aproximativ 60 de participanţi, ne-a precizat Dorina Iana, preşedintele executiv al clubului reşiţean. Dar, cu această ocazie fac apel la reşiţeni să vină în număr cât mai mare. Să mai adaug faptul că masa festivă va avea loc sâmbătă, 6 august a.c., de la ora 18.00, la Crivaia.
