REŞIŢA – La finalul şedinţei CJ, desfăşurată la finele săptămânii trecute, preşedintele forului decizional, Sorin Frunzăverde, i-a anunţat pe consilierii judeţeni că prin ordinul lui Traian Igaş, la Reşiţa vor ajunge 1,5 milioane de lei. Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea sistemului de termoficare.
„De când este Marinescu la conducerea CET, lucrurile merg spre bine. Banii care vin acum de la Bucureşti erau necesari“, a spus Frunzăverde.
În acest context, preşedintele CJ a mai spus că ministrul Administraţiei va veni zilele următoare în judeţ pentru a stabili unde va fi amplasată o substaţie SMURD: „Trebuie să fim pregătiţi pentru intervenţii în caz de accidente sau orice altă urgenţă. De aceea este nevoie de această substaţie, mai ales că am primit şi două ambulanţe din cele zece venite la Timişoara din finanţare europeană. Una merge la Bozovici, alta la Caransebeş, însă cu Traian Igaş vom discuta în care din cele două municipii ale judeţului, vom amplasa substaţia. Ştiu că s-a vehiculat că nu am avea personal. Contrar celor spuse de directorul medical al Spitalului Judeţean nu se pune problema de personal medical“.
Revenind la sistemul de termoficare al Reşiţei, pe lângă banii veniţi de la MAI, după cum ştiţi şi Primăria municipiului Reşiţa şi Consiliul Local au demarat un proiect de investiţii finanţat din bugetul local, ce vizează realizarea a opt centrale termice de cartier. Centrala actuală îşi va înceta definitiv funcţionarea întrucât nu mai îndeplineşte condiţiile şi normele impuse de legislaţia actuală de mediu.
Nina Curiţa
