Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În primul semestru din acest an, inspectorii fiscali din Caraş-Severin au efectuat 459 de controale. Este vorba despre 370 de inspecţii fiscale şi 89 de acţiuni ample de control. Ca urmare a acestora, au fost emise nu mai puţin de 262 decizii de impunere, cele mai multe fiind în luna mai (61).

În perioada de referinţă, inspectorii fiscali au primit un număr de 45 de solicitări de verificare a anumitor contribuabili, dintre care au fost soluţionate 36. Este vorba despre solicitări venite din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Poliţie, Curţii de Conturi sau Gărzii Financiare.

Pe de altă parte, în primul semestru din 2011, au fost efectuate, cu control anticipat, un număr de 206 de deconturi cu sumă negativă de TVA (cu opţiune de rambursare). Cu această ocazie, din suma de 15.575.000 de lei care a fost solicitată la rambursare s-a aprobat cifra de 14.816.000 de lei şi s-au respins 759.000 de lei. Pe lângă acestea, oamenii Direcţiei Generale de Finanţe Publice a judeţului Caraş-Severin au mai avut o „temă“: să atragă suplimentar sume la buget, cu alte cuvinte pe lângă controalele impuse de la centru au fost nevoiţi să găsească şi alte soluţii de a face bani.

În acest context, lucrătorii DGFP au adus în plus la buget 7.843 mii de lei, din care 4.238 de mii din obligaţii principale, 2.525 de mii din accesorii stabilite, 312 de mii de amenzi contravenţionale şi cei 759 de mii de lei din respingerea rambursării de TVA. Sumele sunt mici, comparativ cu necesităţile care există în acest moment, mai ales că gradul de conformare voluntară al contribuabililor cărăşeni este foarte scăzut.