Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Componentă a Clubului Sportiv Municipal, grupare sportivă coordonată de directorul general Rusalin Fîc, Secţia de Culturism a contribuit, an de an, la completarea zestrei de medalii a acestuia.

Meritele revin, în principal, prof. Mihai Petreanu, un antrenor apreciat pe plan naţional şi internaţional, cu o serie de specializări, de la arbitru până la lector. Sub îndrumarea lui s-au remarcat în timp, Alexandru Corlan, Andreea Tihon, participanţi la campionate mondiale, Sere Şandru, medaliat la întrecerile balcanice. Iar lista este destul de lungă, încheindu-se, deocamdată, cu… Mihai Petreanu, care, la cei 48 de ani ai săi a revenit spectaculos în circuitul competiţional. Dar, trebuie precizat faptul că performanţele componenţilor secţiei CSM Reşiţa au fost obţinute la concursuri de culturism, body-fitness, fitness şi clasic, la nivel de juniori, seniori şi masters.

Sportivii noştri au dat dovadă de multă muncă, perseverenţă şi sacrificii, trăsături obligatorii pentru această disciplină, a precizat prof. Mihai Petreanu. Sigur, ne-am fi dorit rezultate şi mai bune, s-ar fi putut obţine, însă criza financiară ne-a determinat să ne limităm la participarea la cele mai reprezentative competiţii“.