Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Doi gimnaşti de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa fac parte în această săptămână din echipa României, participantă la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Trabzon, din Turcia. Cei doi componenţi ai lotului naţional de juniori, experimentaţii Daniel Rădeanu şi Andrei Groza s-au prezentat în concursul masculin de gimnastică alături de Alexandru Avram, cei trei alcătuind echipa României, condusă de antrenorul Adrian Ianculescu.

Cu un total de 161,750 puncte, gimnaştii români s-au clasat pe locul al IV-lea în ierarhia competiţiei. Podiumul a fost ocupat, în ordine, de reprezentanţii Rusiei, Marii Britanii şi Elveţiei. Ziua de marţi a fost rezervată şi calificărilor pentru concursul individual compus şi pentru finalele pe aparate.

Astfel, reşiţenii Daniel Rădeanu şi Andrei Groza s-au calificat în concursul individual compus, prinzând şi câte două finale pe aparate: sol şi sărituri pentru Rădeanu, inele şi paralele pentru Groza. Joi are loc finala la individual compus, iar vineri sunt programate finalele pe aparate.

„Cred că vom obţine cel puţin o medalie la această ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European“, susţine Robert Bălan, coordonatorul catedrei de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa. Miercuri, 27 iulie a început şi concursul feminin de gimnastică. Aici, România este reprezentată de Larisa Iordache, Maria Balea şi Georgiana Gheorghe.