De multe ori, profesorul care ne preda în facultate procedura penală, mereu dezamăgit de sistemul juridic din România, ne cita din Jonathan Swift. Dincolo de dezamăgire, adevărurile spuse de englez, pe la 1600, erau valabile atunci, acum şapte ani şi sunt valabile şi azi. Analizând ceea ce se întâmplă acum la noi mi-am amintit că Swift spunea că legea e asemănătoare unei pânze de păianjen – o musculiţă e prinsă fără scăpare, însă o viespe trece fără probleme.
Adevărul e că nu s-au schimbat prea multe din vremurile autorului lui Gulliver – cu cât eşti mai mare, cu atât treci mai uşor prin tribunal. Dovadă şi cazul lui Cătălin Voicu. Înregistrările în care punea ţara la cale ca într-un film cu Edward G. Robinson nu au fost de ajuns pentru un proces scurt şi la obiect, lucrurile s-au tot tărăgănat timp de mai bine de un an, iar acum a ieşit din închisoare. Ce-i drept, procesul chipurile continuă. Rămâne însă de văzut cum va continua dacă la anul câştigă USL.
Cert e că Uniunea chiar avea nevoie de votul său în Parlament, iar acum a redus diferenţa faţă de putere la un singur vot; dacă schimbă unul tabăra, vom asista la lucruri cu adevărat interesante. Şi dacă tot am amintit de voturi, săptămâna trecută am avut parte de un final aşteptat şi la pelicula „Să învăţăm să numărăm cu Roberta Anastase“.
Justiţia a numărat la fel ca doamna Anastase, aşa că filmările din cele mai variate unghiuri, în care oricum ai fi numărat nu-ţi ieşeau parlamentarii care cică votaseră pentru Legea Pensiilor, au fost ignorate. Una pentru USL, una pentru PD-L, să nu se supere cineva.
Şi totuşi, nu ar trebui să ne mirăm. Până la urmă, trăim într-o ţară în care un tren cu focoase de rachete se opreşte pentru ca mecanicul să vândă motorina, în timp ce jandarmii care „păzeau“ încărcătura salivau la televizor urmărind un film de aventură iar hoţii plecau cu lăzile în spate. Singura diferenţă e că, dacă vor fi prinşi (dacă…), vor fi musculiţe prea mici pentru a se descurca prin hăţişurile justiţiei noastre. „Viespile“ o duc bine la noi…
Nina Curiţa