REŞIŢA – Critici aspre au fost lansate, nu demult, de la fereastra palatului administrativ municipal după ce bătrânul Prescom – care ajunsese plin de datorii, dar care avea de recuperat la rândul său sume importante de bani de la municipalitate – a ajuns să-şi reducă activitatea în weekend, trecând pe cote de avarie, pentru a nu plăti muncă suplimentară şi pentru a reduce cheltuielile.
Chiar dacă situaţiile nu sunt perfect comparabile, municipalitatea ne informează că acum, împreună cu noul operator de salubritate, a „dispus măsuri pentru eficientizarea activităţii de salubritate în municipiul Reşiţa. (…) În zilele de duminică, se află la program, între orele 6.00 şi 22.00, o autospecială cu doi muncitori salubrizatori care acţionează pe arterele principale, staţii de autobuz, locuri de recreere, parcuri, pieţe, toate spaţiile comune de trafic pietonal intens.
De asemenea, în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 6.00-14.00, se lucrează cu efectiv redus, respectiv şase-şapte salubrizatori în zona 1 Muncitoresc şi Lunca Pomostului, precum şi trei-patru salubrizatori pe zona 2 Govândari“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Totodată, începând cu 11 iulie, a fost înfiinţat un dispecerat al operatorului de salubritate (0255/212622), care va funcţiona zilnic, între orele 7.00 şi 17.00, precum şi un registru de reclamaţii, sesizări şi solicitări din partea cetăţenilor, inclusiv solicitările Poliţiei Rutiere.
Antoniu Mocanu
