REŞIŢA – La finele acestei săptămâni, cinci dintre componenţii Secţiei de Box a C.S. Municipal vor pleca spre Bacău, pentru a participa la Campionatele Naţionale de box pentru seniori.
Este vorba despre Ovidiu Berceanu, Andrei Dragomir, Rusalin Căldăraş, Alexandru Bibiricea şi Mihai Covlea. Acesta din urmă se va alătura primilor patru, fiindcă a primit acest drept după medalia de bronz cucerită la „naţionalele“ de tineret. Sportivi care nu au avut parte de vacanţă, urmând un program intens de pregătire, până în acest moment, în speranţa că eforturile lor vor fi încununate de succes. Pentru că toţi speră să urce pe podiumul de premiere, la categoriile la care vor participa.
„Noi avem mare încredere în toţi băieţii, ne-a declarat antrenorul George Radu. Sunt medaliaţi la nivel de seniori şi de tineret, deci pot aspira la medalii. Chiar şi Mihai Covlea, deşi este mai tânăr, dar un băiat de mare perspectivă. În aceste zile ne concentrăm pentru antrenamente de intrare în forma maximă. Suntem atenţi şi la greutate, astfel încât sportivii să nu aibă probleme la cântarul oficial“.
La rândul lor, elevii antrenorilor George Radu şi Adrian Mărcuţ sunt hotărâţi să facă totul pentru a urca pe podium. „Nici nu ne gândim să nu venim cu medalii de la Bacău, ne-a precizat Ovidiu Berceanu, unul dintre candidaţii cerţi la podiumul naţional. Altfel nu ne-am duce. Ne-am pregătit foarte bine şi suntem optimişti“.
