Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cadrele didactice cărăşene au dat examen pentru a ocupa unul din cele 50 de posturi titularizabile.

Un număr de 459 de profesori, învăţători şi educatoare din judeţul Caraş-Severin au susţinut în această săptămână ultimul concurs naţional pentru titularizare în învăţământ.

Şi asta deoarece, de anul viitor, titularizarea se va face în şcoli. Pentru concursul naţional de titularizare din acest an, în judeţ s-au înscris 620 de candidaţi dintre care, la examen s-au prezentat doar 459 iar 96 s-au retras. Şase din motive medicale şi 90 din motive personale.

De asemenea, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost propuse 1.100 de posturi, ore şi catedre iar pentru concurs au fost titularizate 50 de posturi. Lupta cea mai strânsă s-a dat între educatori, unde s-au înscris 11 candidaţi.

Dintre aceştia, doi candidaţi au susţinut examenul pentru postul de educator-germană şi nouă pentru educatori-română. În schimb, pentru trei discipline cadrele didactice cărăşene nu au avut nici un post disponibil. Este vorba despre biologie, informatică şi fizică. Ocuparea posturilor didactice şi a catedrelor vacante sau rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat s-a făcut pe bază de concurs cu probe scrise, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei, în conformitate cu programele specifice pentru concurs la specialitatea postului didactic.

În cadrul probei scrise candidaţii au avut de rezolvat subiecte mixte din specialitate şi din metodica predării specialităţii respective. Securizarea lucrărilor, în vederea evaluării acestora, s-a făcut prin cod de bare asociat fiecărui candidat.

Rezultatele concursului se vor afişa la sediul unităţii sau a instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, în data de 18 iulie, iar contestaţiile se vor depune din momentul afişării rezultatului până în data de 19 iulie, ora 17.00, conform programului afişat la sediul centrelor de concurs. Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 21 iulie 2011.

Prima etapă de repartizare se va face în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00, pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile, şi se va desfăşura în zilele de 22 şi 25 iulie.

Pentru a doua etapă – repartizarea la nivel naţional a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00, pe posturile didactice/catedrele rămase vacante titularizabile după prima etapă, se va face în zilele de 27-28 iulie, iar candidaţii interesaţi vor depune opţiuni la centrele de concurs unde s-au înscris. În data de 29 iulie se realizează repartizarea computerizată la nivel naţional, în baza opţiunilor depuse de candidaţi.

Lavinia Predescu