REŞIŢA – Spre deosebire de alţi sportivi, atleţii de la C.S. Şcolar Caransebeş – C.S. Municipal Reşiţa nu vor avea parte de vacanţă, în această vară. Pentru că, în cursul lunii august a.c., vor participa la două concursuri naţionale dar şi la competiţii internaţionale.
În ceea ce priveşte întrecerile interne, este vorba de Campionatul Naţional de atletism pentru seniori, din zilele de 9 şi 10 august, respectiv Campionatul Naţional de Alergare Montană.
„Având în vedere calendarul competiţional, nu întrerupem antrenamentele, ne-a declarat prof. Iuliana Popescu. Iar la sfârşitul lunii august a.c., vom efectua un cantonament la mare. Deci, rămânem în priză, cum se zice.
