REŞIŢA – „Omul sfinţeşte locul putând fi măsura tuturor lucrurilor“. Sub acest motto, Inspectoratul Şcolar Judeţean va desfăşura Concursul Internaţional interdisciplinar „Protejarea ecosistemelor Banatului Montan“.
Competiţia organizată în parteneriat cu instituţii precum Casa Corpului Didactic, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Oraviţa, Primăria Anina, Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie, Uniunea Croaţilor din România, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Parcul Naţional Semenic Cheile-Caraşului şi Grupul Şcolar Tehnic Reşiţa, va avea loc duminică, 10 iulie, la sediul Uniunii Croaţilor din România, Caraşova.
Festivitatea de deschidere va începe la ora 10.00, urmând ca workshop-urile pe secţiuni să se desfăşoare începând cu ora 11.00. Festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări va avea loc luni, 11 iulie, începând cu ora 10.00 în Sala de sedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
