REŞIŢA – Asta susţin autorităţile care, din 2007 până acum, n-au accesat un cent pentru locuri de muncă.
Deşi pare incredibil, afirmaţia potrivit căreia nu avem şomeri aparţine chiar instituţiilor abilitate ale statului, acreditate în acest domeniu, care folosesc calcule artificiale care indică un număr de şomeri ce nu corespunde realităţii, scoţându-i pe cei fără un loc de muncă din bazele de date, după anumite perioade de timp.
Potrivit reglementărilor UE, după aderare, adică după 1 ianuarie 2007, şi noi puteam accesa Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG), creat la finele lunii decembrie 2006, prin care se acordă, anual, 500 de milioane de euro tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii, pentru implementarea de proiecte care să vină în sprijinul celor disponibilizaţi, în contextul schimbărilor tiparelor comerţului internaţional, pe fondul globalizării.
În contextul crizei economice şi financiare globale, regulamentul vizând acest fond a fost modificat în 2009, în sensul că a fost extins temporar scopul FEAG, pentru a include şi disponibilizările provocate de impactul crizei financiare şi economice.
Banii din acest fond pot fi accesaţi în trei cazuri. Într-unul dintre ele este necesară concedierea a 500 de salariaţi de la o întreprindere, inclusiv lucrători de la furnizorii acesteia sau de la producătorii din aval. Cel de-al doilea vizează concedierea, într-o perioadă de nouă luni, a cel puţin de 500 de salariaţi, în special din IMM-uri, dintr-un anumit sector economic. Se mai poate apela la FEAG şi în cazul în care nu este vorba despre niciuna dintre cele două situaţii, dar disponibilizările de personal au un impact semnificativ asupra ocupării şi a economiei locale.
„FEAG nu a fost accesat până în prezent de către România deoarece nu au fost întâlnite situaţii care să fi îndeplinit criteriile de eligibilitate prezentate mai sus“, se arată într-un comunicat remis redacţiei, purtând semnătura lui Caius Isac, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin.
Cu alte cuvinte, chiar dacă judeţul a avut la finele lunii mai 6.326 de şomeri în evidenţele oficiale, disponibilizările n-au avut un impact asupra economiei locale. La fel cum n-au avut nici celelalte, făcute la nivel naţional, în diferite ramuri ale economiei. Dar celelalte state care au accesat fondul au avut şomeri mai mulţi decât noi…
Antoniu Mocanu
