Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asociaţiile Caraş-Severin-Franţa şi Caen Calvados Roumanie au sărbătorit 20 de ani de colaborare. Sala de şedinţe a Palatului Administrativ din Reşiţa a găzduit vineri manifestarea prilejuită de aniversarea a două decenii de la înfiinţarea Asociaţiei Caraş-Severin-Franţa şi a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ – Secţia Franceză.

Cu această ocazie, a fost marcată şi colaborarea dintre Asociaţiile Caraş-Severin-Franţa, preşedinte Ana Vasile, şi Caen Calvados Roumanie, preşedinte Hughes Labrusse, precum şi relaţiile de prietenie dintre Biblioteca Judeţeană „Paul IorgoviciReşiţa, director Clara Constantin, şi Biblioteca Municipală Caen, condusă de Noella du Plessis.

Organizatorii evenimentului, Asociaţia Caraş-SeverinFranţa şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“, au făcut o retrospectivă a colaborării dintre cele două asociaţii şi instituţii de cultură şi a relaţiilor interumane care s-au consumat de-a lungul timpului.

Astăzi este o frumoasă sărbătoare pentru cei care, de-a lungul anilor, au fost implicaţi în schimburile cu prietenii noştri din Caen. Ne gândim la viitor, iar cele două asociaţii, Caraş-Severin Franţa şi Caen Calvados Roumanie, au militat mereu pentru a realiza înfrăţirea între oraşele Caen şi Reşiţa. Chiar anul trecut, în noiembrie, primarul oraşului Caen a afirmat că, în 2011, speră să se realizeze această înfrăţire. Oricum, m-a bucurat foarte mult că există dorinţa din partea autorităţilor franceze de a intensifica relaţiile cu oraşul Reşiţa şi cu judeţul Caraş-Severin“, declara preşedintele Asociaţiei Caraş-SeverinFranţa, Ana Vasile.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Caen Calvados Roumanie, Hughes Labrusse, mărturisea că vizita în municipiu este „rezultatul a 20 de ani de colaborare şi prietenie între oraşele CaenReşiţa şi a regiunii Calvados cu judeţul Caraş-Severin“.

Prezent în cadrul evenimentului, omul de cultură Nicolae Sârbu, fost director al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ declara că „partenerii noştri francezi ne-au susţinut în aceşti ani material, moral şi metodic, iar cel mai important lucru este faptul că ne-au dat posibilitatea să le devenim parteneri. De-a lungul celor două decenii de colaborare am organizat împreună minunate expoziţii, lansări de carte şi alte evenimente culturale deosebite“.

Roxana Nafiru