Caraş-Severin, Romania

Vor fi organizate şi şase cursuri de sudor, operator introducere şi prelucrare date, electrician exploatare medie şi joasă tensiune, operator control nedistructiv, ECDL – permisul european de conducere a calculatorului, precum şi de competenţe antreprenoriale.

Iniţiativa este derulată de către o societate din Austria care şi-a deschis porţile şi în Timiş, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin. De fapt, sediul agenţiei cărăşene a găzduit, luni, 27 iunie, lansarea iniţiativei în judeţul nostru, eveniment la care au participat, alături de reprezentanţi ai partenerilor implicaţi în derularea proiectului, reprezentanţi ai consiliului judeţean, precum şi ai altor organizaţii ce oferă servicii de ocupare.

Perioada de implementare a proiectului intitulat „Proactiv pe piaţa muncii“ a demarat la 1 decembrie 2010, dată de la care au fost derulate, potrivit organizatorilor, o serie de acţiuni de promovare în judeţul Timiş, deşi iniţiativa se va derula pentru şomerii cărăşeni. Bugetul iniţiativei este de 1.950.497 de lei, din care solicitantul suportă o contribuţie de 99.579 de lei, restul fiind fonduri nerambursabile acordate din Fondul Social European.

Antoniu Mocanu