Caraş-Severin, Romania

În cadrul unei acţiuni desfăşurate de lucrători ai Compartimentului Delicte Silvice împreună cu reprezentanţi din Direcţia Silvică din Caraş-Severin, în data de 23 iunie a.c., privind circulaţia materialului lemnos, prevenirea şi descoperirea faptelor prevăzute de Codul Silvic, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 de lei şi confiscaţi şase metri cubi de lemn.

Cele două sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru transportarea de material lemnos fără a avea documente de însoţire. Poliţiştii au fost prezenţi pe drumurile publice şi forestiere de pe ruta Reşiţa – Oraviţa – Sasca Montană. „Cetăţeanul D.I. a fost depistat de oamenii legii în timp ce transporta cu un camion material lemnos fără documente de însoţire. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat“, a precizat agentul de poliţie Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.

Flavius Rotariu