La această întâlnire, moderată de editorul, scriitorul şi criticul literar Gheorghe Jurma, au participat două clase de elevi de la Şcoala nr. 2 din municipiu, însoţiţi de cadrele didactice Robertha Oprea şi Mihaela Mregea.
În deschidere a vorbit Erwin Josef Ţigla, coordonatorul secţiei germane din cadrul Bibliotecii „Paul Iorgovici“ din Reşiţa, urmat de Gheorghe Jurma. Editorul le-a vorbit elevilor despre operele scriitorului, trecând în revistă cele mai cunoscute titluri ale celui care a fost, după cum mărturisea Jurma, „unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române şi universale, care a scris peste 100 de cărţi“.
La final, elevii au prezentat o scurtă dramatizare după opera lui Mihail Sadoveanu, „Dumbrava Minunată“.