După ce au fost îndeplinite toate etapele legale în vederea amenajării unui campus şcolar preuniversitar la Liceul Pedagogic „C.D. Loga“, proiectul s-a văzut din nou împiedicat. Motivul?
În urma studiului de aplicare a proiectului pe teren s-a constatat că nu există suficient spaţiu pentru realizarea construcţiilor propuse.
Adică, nu există spaţiul necesar pentru realizarea internatului, a garsonierelor şi a sălii de sport. Pentru respectarea proiectului, ar mai fi necesară achiziţionarea unei suprafeţe de teren de 950 de metri pătraţi.
Aşa stând lucrurile, s-a decis completarea suprafeţelor necesare: consiliul local a aprobat cumpărarea a două parcele de teren, una de 800 mp, iar cealaltă de 150 mp.
Conform înţelegerilor protocolare încheiate cu proprietarii respectivelor terenuri, despăgubirea se va face în bani, şi nu cu teren în compensaţie, preţul urmând să fie stabilit prin negociere.
De asemenea, s-a obţinut acceptul actualilor deţinători ai terenurilor pentru efectuarea măsurătorilor topometrice.
