Conform deciziei Curţii de Apel
Bucureşti, Puya poate
folosi numele “La Familia“.
“Lucrurile au decurs normal. S-a stabilit prin decizie
definitivă că noi avem dreptate şi
probabil că acum o să ne gândim la o
sumă, ca daune. M-am gândit la o sumă
simbolică, 15.000 de lei vechi”, a declarat pentru
MEDIAFAX Puya. El a mai spus că
se va consulta cu avocatul său pentru a intenta
acest proces.
“Decizia este definitivă. Am câştigat
şi în fond şi în apel”, a
explicat pentru MEDIAFAX Alex Popa,
avocatul trupei. “Numele va putea fi folosit din nou de
către Dragoş Gardescu
şi Sişu Tudor. Vlad
Neagu (Caddy, n.r.), cel care
a înregistrat marca, a pierdut-o. Probabil
că, în sfârşit, după
atâta timp, vor ieşi albumele sub numele
La Familia. Aceasta este decizia
corectă care se putea lua. Actul de justiţie
nu a făcut decât să repare o
situaţie anormală – preluarea numelui unei
formaţii de către altă formaţie”, a
completat Popa.
Acţiunea în justiţie a fost depusă
în 21 decembrie 2006.
La acea vreme, Puya a afirmat că cei de la
BUG Mafia au înregistrat numele
“La Familia” la OSIM şi i-au
cerut 15.000 de euro pentru a putea să-l
folosească în continuare. Acest gest a
şocat publicul hip-hop din
România, iar reacţia lui Puya a
fost simbolică: a lansat single-ul “Foame
de bani“, în care critica atitudinea
foştilor colegi de concerte.
La Familia s-a format ca trupă în 1994. La
început trupa cânta în deschiderea
concertelor celor de la BUG Mafia. Cei
doi membri, Dragoş “Puya”
Gardescu şi Tudor
Sişu, au avut o ascensiune rapidă,
cucerind publicul.
Albume ca “Nicăieri nu-i ca
acasă“, “Bine ai venit în
Paradis” sau
“Familiarizează-te” le-au adus
aprecierea fanilor şi criticilor de gen, La
Familia devenind un punct de referinţă
în hip-hop-ul românesc.
În 2003, Sişu este arestat pentru
consum de droguri şi condamnat la 3 ani
de închisoare. În 2005, el este
eliberat condiţionat, dar revine
la închisoare, pentru deţinere de droguri,
la doar 6 luni de la eliberare.
