Şeful Executivului a amintit că Standard & Poor’s Ratings Services a revizuit în sens negativ perspectiva ratingului de ţară al României.
Premierul a mai spus că România va trebui să elaboreze în scurt timp un plan foarte clar de acţiune prin care să-şi schimbe profilul şi imaginea în sens pozitiv. Tăriceanu a făcut această declaraţie după predarea mandatului de ministru de Externe liberalului Adrian Cioroianu.
“Ar fi de dorit ca unii oameni politici, în frunte cu preşedintele ţării să înceteze să mai vorbească în felul în care o fac despre realităţile româneşti. Agentiile de rating au reacţionat deja. Ieri am privit extrem de mâhnit cum agenţia Standand & Poors ne-a diminuat ratingul”, a declarat premierul.
În replică, preşedintele susţine că el este cel care trebuie să se abţină de la fapte care afectează imaginea României. Printr-un comunicat de presă, şeful statului precizează că elementele care afectează credibilitatea ţării noastre sunt tocmai corupţia la nivel înalt şi modul netransparent în care a fost format actualul guvern .
De toate acestea, responsabil este premierul, mai spune preşedintele.
