Caraş-Severin, Romania

Gaţu a precizat că ora
înmormântării urmează să fie
stabilită de familia fostului handbalist.


De asemenea, Gaţu a precizat că tricoul
şi poza oficială de la echipa
naţională ale lui Cozma vor fi
înmânate familiei la
înmormântare.


Cortegiul funerar cu trupul neînsufleţit al
fostului handbalist a plecat, marţi, de la
Veszprem spre localitatea ungară
Szeged, unde va avea loc o ceremonie
în cadrul căreia suporterii îşi
pot lua rămas-bun de la handablistul român.
Sicriul cu trupul neînsufleţit va ajunge
apoi la Nagylac, de unde va intra
în ţară pe la
Nădlac, urmând să
treacă prin mai multe oraşe din
România, respectiv
Arad, Deva,
Braşov, Sibiu,
Ploieşti şi
Bucureşti, unde se va opri
câte zece minute.


Gaţu a precizat, luni, că, la dorinţa
mamei lui Marian Cozma, cortegiul funerar nu va
urmări un traseu anume prin Bucureşti. “Mama
lui a spus că nu vrea să aibă un traseu
prin Bucureşti cortegiul funerar. Vrea doar
să-l aducem acasă şi pe urmă la
cimitirul din Pipera“, a afirmat
Gaţu.

Marian Cozma a fost declarat, post-mortem,
cetăţean de onoare al oraşului
Veszprem
în cadrul unei ceremonii care
s-a desfăşurat, marţi
dimineaţă, la Sala Sporturilor din
localitatea ungară unde a jucat fostul handbalist.
Petre Cozma, tatăl handbalistului
Marian Cozma, care a primit decoraţia, le-a
mulţumit autorităţilor locale şi
oficialilor clubului din Veszprem pentru ceea ce au
făcut pentru fiul său şi s-a declarat
mândru că l-a trimis pe acesta să joace
la clubul MKB.


Componentul naţionalei României şi al
formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a
fost înjunghiat mortal, în noaptea de
sâmbătă spre duminică, la un
restaurant din oraşul unde juca, în
altercaţie fiind implicaţi şi alţi
doi coechipieri, sârbul Zarko
Sesum
şi croatul Ivan
Pesic
.


Handbalistul român în vârstă de
26 de ani a fost înjunghiat în
inimă
, fiind singurul dintre cei trei
care şi-a pierdut viaţa. Coechipierii
săi au fost transportaţi la spital, cu
răni serioase, tot prin înjunghiere.

Marian Cozma, care a participat cu
naţionala României la Campionatul
Mondial din Croaţia
, a debutat în
reprezentativă în 2002, într-un meci
împotriva Belarus. Înainte
de transferul la Veszprem din 2006, Marian Cozma a
evoluat la
DinamoBucureşti.