Nicolae Văcăroiu va deţine un mandat de 9 ani de preşedinte al Curţii de Conturi, după ce a fost validat de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului cu 305 voturi pentru şi 2 împotrivă. Doina Dascălu, propunere PNL, va deţine portofoliul de preşedinte al Curţii de Audit pentru un mandat ce însumează de asemenea 9 ani.
Social-democratul Nicolae Văcăroiu va fi însoţit de alţi cinci consilieri, propuşi de asemenea de PSD: Marius Vorniceanu (6 ani), Ioan Anton (3 ani), Gheorghe Neicuţescu (3 ani), Anca Donovici (6 ani) şi Gheorghe Oană (9 ani). Celor cinci consilieri de conturi social-democraţi li se alătură liberalii Doina Dascălu (9 ani), Aron Popa (9 ani), Cristian Stoina (3 ani), Sandu Capră (3 ani). Democrat-liberalii vor avea trei reprezentanţi la Curtea de Conturi: Dumitru Alămâie (6 ani), Mircea Vasile Popescu (6 ani), Domnica Băghină (3 ani), iar PRM de asemenea va deţine trei posturi de consilieri: Petru Popeangă (3 ani), Verginia Vedinaş (9 ani), Sabina Funar (6 ani). Delegatul UDMR va fi Pete Stefan, pentru un mandat de 9 ani, iar cel al conservatorilor Mihai Hură va deţine un madat de 6 ani.
Parlamentarii au decis luni să aleagă noua conducere a Curţii de Conturi în baza legii vechi, având în vedere că noul act normativ adoptat de Parlament a fost atacat la Curtea Constituţională de preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele Curţii şi consilierii de conturi au fost validaţi pentru mandate de nouă, şase, respectiv trei ani, conform prevederilor constituţionale.
Votul de marţi al Parlamentului pune capăt unei situaţii indedite în care s-a aflat conducerea Curţii de Conturi, după ce mandatul actualei formule a expirat încă din februarie şi a fost prelungit de trei ori, ultimul termen fiind 30 septembrie.
Sursa: NewsIn
