La finalul şedinţei conducerii Camerei Deputaţilor de luni, secretarul Valeriu Zgonea declara că aleşii vor intra în vacanţă începând cu 15 octombrie, pentru a se putea ocupa de campania electorală.
Zgonea a precizat atunci că Biroul Permanent a cerut grupurilor parlamentare să-şi mobilizeze în perioada următoare deputaţii pentru ca până la această dată să treacă de plen cele 233 de proiecte de legi aflate pe ordinea de zi.
Sesiunea de toamnă a Parlamentului a început la 1 septembrie, dar de atunci deputaţii au lucrat doar 6 zile în plen.
Sursa: Realitatea TV
