Caraş-Severin, Romania


Ministrul german şi-a exprimat speranţa
că negocierile vor finaliza cu un acord. Aceste
declaraţii vin după ce ieri, surse din
piaţa financiară au declarat pentru NewsIn
că o delegaţie din care fac parte
viceguvernatorul BNR Cristian Popa
şi secretarul de stat din Ministerul
Finanţelor Bogdan Drăgoi
se
află la Washington pentru a
negocia cu Fondul Monetar
Internaţional
un împrumut acordat
României.


Oficiali ai Băncii Centrale au
confirmat vizita la Washington a viceguvernatorului
Popa, dar nu au dorit să comenteze scopul
acesteia. Guvernatorul BNR, MugurIsărescu, a declarat la
sfârşitul săptămânii trecute
că România ar putea contracta mai multe
împrumuturi, de la UE,
FMI, dar şi instituţii
precum Banca Mondială sau
BERD, “condiţionate între
ele” şi “pe mai mulţi ani”.