ANI a sesizat Parchetul General în legătură cu acest caz. Daniela Buruiană susţine că nu există niciun obiect de cercetare: “Trebuie să fiu în atenţia opiniei publice ca fiind o persoană incomodă pentru Traian Băsescu. Nu mi-e frică. Să văd dacă reuşesc să ţină pasul cu mine”.
“ANI paralizează bugetul de stat de când s-a înfiinţat. Nu vor decât salarii foarte mari şi tot felul de privilegii. Este şi motivul pentru care nu avem bani pentru pensionari, pentru profesori, pentru că apar instituţii care nu există nicăieri în lume”, susţine Buruiană.
Deputatul independent spune că este unul dintre cei mai modeşti parlamentari din România. “Este vorba de o turnătorie politică făcută de unul dintre cei mai mari infractori pe care îi are România şi care la timpul respectiv va fi dovedit opiniei publice”, mai spune Buruiană .
Sursa: Realitatea.net
