Eliminarea plafoanelor pentru medicamentele compensate este o măsură luată pentru cetăţeni “şi nu pentru grupuri de interese, nu pentru cârcotaşi”, a precizat Nicolăescu. “Ce trebuie să facă Guvernul? Să-şi ia concediu dacă este an electoral?”, s-a întrebat retoric ministrul Sănătăţii.
Desfiinţarea plafoanelor înseamnă că, indiferent când un cetăţean primeşte o reţetă în regim de compensare, el se poate adresa farmaciei “în orice zi, la orice oră”, a explicat Eugen Nicolăescu.
Farmaciştii susţin că nu se vor găsi suficienţi bani pentru a acoperi toate reţetele şi le cer medicilor să aibă restricţii.
”Eu înţeleg că este campanie electorală, trebuie să luăm nişte măsuri, dar în limita bunului simţ. În condiţiile în care nu mai există plafon şi se vor elibera medicamente, nu se poate întâmpla decât un lucru: farmaciile nu-şi vor primi banii, pentru că nu există nicăieri sumă nelimitată”, precizează vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu.
Bolnavii se bucură, chiar dacă se tem să nu fie doar o promisiune electorală.
Cei mai încântaţi sunt distribuitorii de medicamente. Ei se aşteaptă la vânzări mai mari, în condiţiile în care, la jumătatea lunii, mai toate farmaciile îşi epuizează plafoanele pentru medicamentele gratuite şi compensate.
Sursa: Realitatea TV
