Din 1994, Grupul Ecologic de Colaborare Nera se implică activ în acţiuni de protejare a mediului. Obiectivele organizaţiei sunt: promovarea voluntariatului ecologic, monitorizarea politicilor publice în domeniul protejării mediului, cooperarea cu autorităţile locale pentru îmbunătăţirea managementului ariilor naturale protejate, elaborarea strategiilor de dezvoltare rurală şi cooperarea transfrontalieră.
În cei 17 ani de activitate, membrii GEC Nera au derulat mai multe proiecte şi s-au implicat activ în campanii de ecologizare şi protejare a rezervaţiilor naturale. Cel mai recent proiect implementat de GEC Nera, care se derulează până în luna decembrie a acestui an, a fost prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele grupului, Corneliu Popovici Sturza.
„Poluarea cu deşeuri miniere pe Dunăre, realitate şi în acelaşi timp bombă mediatică“ este un proiect destinat reducerii poluării cu deşeuri miniere în zona Clisurii Dunării – la Moldova Nouă şi Pojejena – şi pe teritoriul comunelor Veliko Gradište şi Bela Crkva din Serbia. Grupul român lucrează la acest proiect împreună cu asociaţia NVO Škola Plus „Dositej Obradović“ din Bela Crkva şi Consiliul Local Pojejena.
„Proiectul va fi finanţat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, iar bugetul său este de aproximatriv 62 de mii de euro“, a mai precizat Sturza.
Roxana Nafiru