Caraş-Severin, Romania

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin a demarat cea de-a treia etapă de depunere a cererilor de plată pentru „Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate“ şi „Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică“, scheme de plată finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă.

Conform modificării HG 755/2010 şi HG 759/2010, prin prevederile HG 1303 /2010, pentru a treia etapă de depunere pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi cele juridice/persoanele constituite conform cu OUG 44/2008 care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere. Astfel, persoanele fizice care au depus cererea de plată în prima sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit prevederilor OUG 44/2008, cu modificările ulterioare, nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă de persoana fizică va fi reverificată şi acceptată la plată, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.

Totodată, persoanele fizice care au depus cererea în prima sau a doua etapă şi au retras cererea de plată datorită neautorizării/neactualizării datelor în urma constituirii conform OUG 44, au posibilitatea să solicite reverificarea cererii de plată iniţiale. De asemenea, solicitanţii care nu au depus cerere în prima sau a doua etapă de depunere pot depune cererea de plată la centrele APIA până la data de 21 ianuarie, inclusiv.

„Este important de menţionat că sunt două forme distincte de finanţare, la care au acces şi persoanele care în toamna anului trecut au solicitat subvenţia pentru prima pe exploataţie, cu condiţia de a respecta actele normative care reglementează acordarea acestor ajutoare. Cererile se depun la cele şase centre locale ale APIA din Reşiţa, Caransebeş, Domaşnea, Moldova Nouă, Bozovici, Oraviţa şi Moldova Nouă, până în 21 ianuarie“, ne-a declarat Răzvan Mihăilescu, şef serviciu Autorizare CNDP, Ajutoare de Stat, Măsuri de Piaţă.

Controlul la faţa locului se va efectua până la data de 10 martie a.c., inclusiv, conform manualului de proceduri elaborat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar plăţile pentru aceste ajutoare se vor face până la data de 30 iunie 2011.   JCS – Roxana Nafiru
 
 INFORMAŢII SUPLIMENTARE
 - Prin HG 1303/2010 se majorează cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte la cel mult 250 de euro şi se calculează după finalizarea verificărilor, conform prevederilor HG 755/2010 cu modificările şi completările ulterioare, prin raportarea plafonului de 22.447.205 de euro aferent acestei forme de sprijin la numărul de animale eligibile.
 - De asemenea, plafonul maxim de care poate beneficia România în anul 2011 pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, conform prevederilor HG 759/2010 cu modificările şi completările ulterioare, este de 3.098.000 de euro.