Caraş-Severin, Romania

Aşa după cum era de aşteptat, Clubul Sportiv Municipal Reşiţa şi-a respectat statutul pentru care a fost constituit, înregistrând rezultate superioare anului 2009. Au excelat luptătorii, atleţii, în mod deosebit. De altfel, aceştia ocupă majoritatea locurilor din topul clubului. Şi, cu siguranţă se vor regăsi în număr mare şi în Top Sport Caraş-Severin 2010, care urmează să fie întocmit de Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Caraş-Severin.

Pe podium se află trei luptători, Alina Vuc, Andrei Franţ, ambii pe prima poziţie, şi Valentin Popescu, pe locul al II-lea, şi o atletă, Iuliana Popescu, situată pe treapta a III-a.

Celelalte poziţii: 2. Valentin Popescu – lupte; 3. Iuliana Popescu – atletism; 4. Liliana Danci şi Marius Cocioran – atletism; 5. Nicoleta Ciuhurezu – lupte; 6. Stelian Băicuş – atletism; 7. Olivia Neagu – lupte; 8. Sebastian Uţă – lupte; 9. Ovidiu Berceanu – box; 10. Diana Mudrag, Năstruşnicu Roxana – lupte, şi Doru Ursu – atletism.

„Având în vedere că mulţi dintre sportivii noştri medaliaţi se regăsesc şi în Top Sport Caraş-Severin 2010, consider că rezultatele sunt bune, spre foarte bune, ne-a declarat Rusalin Fîc, directorul general al C.S.M.R. Iar odată cu acest an, pot spune că ne îndreptăm spre normalitate, pentru că mulţi dintre sportivii din top au devenit seniori“.