Atmosfera specială a Festivalului „Sărbătorile Cetăţii“, derulat la sfârşitul săptămânii trecute, a fost completată de un alt eveniment ce a devenit, deja, o tradiţie pentru caransebeşeni: Târgul Meşterilor Populari. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, târgul, organizat de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, a reunit artişti populari şi creatori din toate zonele etnografice ale ţării.
Interes sporit
Aceştia şi-au instalat standurile pe aleile parcului „Gen. I. Drăgălina“, chiar în faţa instituţiei organizatoare. Şi în acest an, organizatorii şi-au propus ca prin această manifestare să evidenţieze momente de istorie, tradiţie, cultură şi obiceiuri tradiţionale româneşti: sculptură în lemn şi scoarţă de copac, încondeierea ouălor, olărit, ţesut, ceramică, picturi pe sticlă şi lemn, împletituri în sfoară şi piele etc.
În ciuda vremii potrivnice, numeroşii vizitatori care au luat parte la ediţia din acest an a târgului au avut ocazia să asiste la demonstraţii la faţa locului, oferite de artiştii populari şi să cumpere produse tradiţionale, autentice. Cu migală şi pricepere, meşterii populari au oferit dovada incontestabilă a autenticităţii mărfurilor prezentate, fie că a fost vorba despre obiecte nelipsite din gospodăriile tradiţionale sau de obiecte de artă.
Şi chiar dacă munca lor a fost sau nu răsplătită de cumpărători, chiar dacă vremea le-a cam dat peste cap socoteala de acasă, artiştii au ştiut să ofere, cu zâmbete şi voie bună, un crâmpei de spiritualitate veche, românească.
Iulius Pîrvu
