Caraş-Severin, Romania

Ministerul Administraţiei şi Internelor a supus dezbaterii publice un alt proiect interesant. Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici. Guvernanţii vor să abroge articolul potrivit căruia „în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din initiaţiva funcţionarului public în cauză“.

Proiectul de act normativ face însă referire şi la „situaţii temeinic justificate“, determinate de reducerea unor atribuţii ale instituţiilor sau autorităţilor publice, în care funcţionarul public va putea fi eliberat din funcţie.

Până se va decide ce se întâmplă dacă îndrăzneşte cineva să intre în concediu, mamele încă aşteaptă să li se spună cât pot sta acasă şi câţi bani vor primi de la stat. Mai mult, în 8 decembrie mamele vor protesta în faţa Guvernului.

În Caraş-Severin, se alocă 2.460 de indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Potrivit ultimelor date de la Direcţia de Sănătate Publică, în judeţ au fost luate în evidenţă 319 gravide. Oare câte din acestea sunt funcţionari publici?

Nina Curiţa