Caraş-Severin, Romania

Inaugurarea sălii de sport competiţională a Liceului Teoretic „Traian Vuia“, care a avut loc miercuri, a atras numeroase personalităţi din lumea administrativă şi sportivă, mulţi sportivi şi elevi. Un oaspete special a fost ministrul secretar de stat, Horia Irimia, care, atunci când era în Guvern, a susţinut în mod direct promovarea proiectului. Iar Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, implicat în materializarea investiţiei, a fost reprezentat de viceprimarul Cristian Panfil.

Amplasată în incinta unităţii de învăţământ, noua bază reprezintă încă un succes pentru handbalul reşiţean juvenil, pe lângă cele strict sportive, de-a lungul anilor.

Spre deosebire de alte festivităţi, de această dată nu s-a mai tăiat panglica inaugurală. Dar, momentul festiv a cuprins înmânarea, de către primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a actului de proprietate a obiectivului, profesoarei Silvia Nicolaescu, directorul instituţiei, după care cei doi au semnat în cartea de onoare a liceului. Lucrarea s-a ridicat la suma de un milion de euro, dintre care 800 de mii de la Compania Naţională de Investiţii, şi 200 de mii de euro, prin efortul Primăriei Reşiţa şi al Consiliului Local, şi a durat un an şi jumătate.

Deşi ar fi trebuit să fie finalizată mult mai repede. Manifestarea, moderată de colegul de breaslă Doru Dinu Glăvan, a început cu un program artistic, susţinut de majoretele de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 Reşiţa, coordonate de prof. Cristiana Schmaler, şi s-a încheiat cu un meci demonstrativ de handbal dintre U.C.M. Reşiţa, vicecampioana României şi echipa de juniori I a şcolii, vicecampioană naţională, pregătită de prof. Lucia Moruţ. Pe parcurs primarul Mihai Stepanescu şi viceprimarul Cristian Panfil, au acordat diplome de recunoştinţă sportivilor liceului, care s-au remarcat în competiţiile oficiale desfăşurate în cursul anului trecut.

„Vreau să le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat să realizăm acest obiectiv, Primăria Reşiţa, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, prin domnul Horia Irimia, fost ministru secretar de stat, a precizat prof. Silvia Nicolaescu. Iar finalizarea acestuia s-a reuşit cu sprijinul direct al domnului Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care ne-a scos din impas, în momentul în care am avut cel mai mult nevoie de un sprijin final. Altfel, nici astăzi nu am fi inaugurat sala de sport“. Să mai spunem că, de-acum, echipele de juniori I, II şi III îşi vor putea disputa meciurile oficiale din campionate în această sală, fiindcă are dimensiunile cerute de regulament.