La turneul al doilea din cadrul Campionatului Naţional de Handbal al Juniorilor II, Seria H, desfăşurat recent la Timişoara, echipa Liceului Teoretic „Traian Vuia“ Reşiţa, pregătită de profesoara Eva Todoruţ, a obţinut trei victorii, iar o partidă a încheiat-o la egalitate. Reşiţenii au profitat în primul meci de neprezentarea celor de la Progresul Băileşti, care nu ştiau că au turneu la acest final de săptămână şi s-au pornit la drum abia în momentul în care şi-au dat seama de acest lucru.
Astfel, „Traian Vuia“ Reşiţa a câştigat la masa verde cu 10-0, după care au urmat alte două victorii, cu joc, 41-16 cu Clubul Sportiv Şcolar Drobeta Turnu-Severin şi 30-23 cu LPS Târgu Jiu. În ultimul meci, reşiţenii au încheiat la egalitate, 23-23 cu LPS Banatul Timişoara. Trebuie spus că, în ultima zi, reşiţenii au susţinut primul meci la ora 7.45, după care au jucat din nou, de la ora 10.30. Jocul rezultatelor de la acest turneu, în care a strălucit din nou Nicuşor Negru, au dus echipa de la „Traian Vuia“ pe locul secund în clasamentul Seriei H.
Profesoara Eva Todoruţ a mizat la acest turneu pe următorii jucători: Ovidiu Dumitru, Ştefan Ciurea, Andy Sămînţă, Nicuşor Negru, Denis Chesec, Ion Stoian, Alexandru Ion, Daniel Bucur, Cosmin Domăneanţu, Răzvan Bosică, Denis Bodor, Ionuţ Buta, Sebastian Czari, Sergiu Lazics, Cosmin Mehedinţeanu. „Sunt mulţumită de prestaţia sportivilor mei, a spus profesoara Eva Todoruţ. Le mulţumesc pentru felul cum au muncit şi cum s-au ambiţionat ca să recupereze punctele pierdute la primul tuneu. Din punct de vedere al rezultatelor, al punctelor acumulate suntem câştigătorii acestui turneu. Mulţumim Primăriei Reşiţa pentru sprijinul financiar. Vreau să mulţumesc şi conducerii Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 6 din Reşiţa, care ne-a facilitat accesul în sala de sport înaintea turneului de la Timişoara“. După două turnee, echipa reşiţeană se află pe locul II în Seria H, cu 11 puncte. Lider este LPS Banatul Timişoara, cu 12 puncte. Următorul turneu este programat în perioada 11-13 februarie 2011, la Reşiţa.
Marian Cărăvan
