În urmă cu ceva timp a luat naştere, în cadrul TMK Reşiţa, compania TMK-Hydroenergy Power SRL, care cuprindea tot ce înseamnă sistemul hidroenergetic al combinatului. Săptămâna trecută însă, Grupul CEZ a achiziţionat TMK-Hydroenergy Power SRL, actele de vânzare-cumpărare fiinde deja semnate.
Prin urmare, barajele, lacurile Secu, Văliug, Gozna şi hidrocentralele Grebla, Crăinicel şi Breazova aparţin de acum investitorului ceh. Din surse neoficiale, am aflat că cehii vor să modernizeze şi să aducă sistemul hidroenergetic la cele mai înalte standarde.
Grupul CEZ este unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, atât din punct de vedere al capacităţilor operaţionale cât şi din punct de vedere al numărului de clienti deserviţi.
Compania este un jucător cheie pe piaţa de energie electrică a Europei Centrale şi este al doilea mare exportator de energie din Europa. Deşi directorul TMK, Ioan Romulus, a fost şi directorul TMK-Hydroenergy Power SRL, acesta a refuzat să facă vreo declaraţie în privinţa vânzării sistemului hidroenergetic.
Nina Curiţa
