Fermierii cărăşeni au depus puţin peste 400 de proiecte pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană fermelor agricole de semi-subzistenţă. În sesiunea din acest an, după cum ne-a declarat directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin, ing. Ionel Bălbărău, au fost depuse cu 180 de proiecte mai mult decât în 2009.
Din cele 404 proiecte depuse pe Măsura 141 în 2010, 284 au fost întocmite de către specialiştii Camerei Agricole Caraş-Severin. „Am acordat consultanţă agricultorilor şi fermierilor cărăşeni, dar ne-am ocupat şi de elaborarea gratuită a peste 200 de proiecte ce au vizat domeniul apicol, agricol, zootehnic şi cel al culturilor vegetale. Practic, oamenii au venit la noi, iar noi le-am întocmit documentaţia necesară în vederea accesării Măsurii 141. Doresc să precizez şi faptul că, nici unul dintre proiectele întocmite de noi în sesiunea din 2099 nu a fost respins de la plată“, ne-a spus ing. Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole.
Prin Măsura 141, fermierii primesc 1.500 de euro pe an, fonduri nerambursabile. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de cinci ani, unui singur membru al familiei, pentru aceeaşi exploataţie agricolă.
Roxana Nafiru.