Cerşetorii au existat dintotdeauna. Aşezaţi la colţ de stradă, cu mâna întinsă, cu privirea blândă te imploră să laşi din puţinul tău câţiva bănuţi în palma lor.
Condamnată de lege, chiar şi înainte de ’89, cerşetoria a devenit un fenomen social de care nu putem face abstracţie. Copii, femei, bătrâni, şchiopi, ciungi, dar şi oameni care păcălesc privirea trecătorilor, compun acest peisaj, ajuns cotidian. Sărăcia îi determină să apeleze la mila publică şi tot mai multe sunt cazurile în care întâlnim oameni disperaţi.
Unul dintre ele este cel al lui Valeriu Căldăraş. E un personaj nou venit în peisajul cerşetorilor din Reşiţa. Şi-a ales o altfel de metodă pentru a convinge semenii să-l omenească cu câţiva bănuţi: cântă la saxofon, aşa cum a văzut că se practică în occident. De altfel, Valeriu Căldăraş „a profesat“ o perioadă în Italia şi Spania.
Concurenţa pe stradă, pentru locurile cu vadul cel mai bun, era mare, dar parcă, tot mai bine era departe de casă. A rămas doar cu amintirile acelor vremuri, chiar dacă discriminarea rasială devenise o practică curentă a localnicilor: „Acolo câştigam şi 200 de euro pe zi. Nu trebuia să stau cu mâna întinsă. Oamenii erau impresionaţi de ce le cântam. A fost bine, dar m-am întors acasă la familie. Nu mi-am putut aduce nevasta cu mine, şi din cauza asta m-am întors şi eu acasă“.
Asta era în Italia şi Spania. În România, la Reşiţa, altfel stau lucrurile, şi altfel se vede lumea: tristă, îngândurată şi săracă. Oricât s-ar strădui să cânte de frumos, Vasile Căldăraş nu strânge într-o zi mai mult de 25 de lei. Cel puţin asta susţine el.
„Din aceşti bani trebuie să-mi întreţin familia. Am şase copii. Cel mai mic are patru ani, iar cel mare opt ani. E foarte greu să te descurci cu 25 de lei pe zi, dar dacă nu avem altă soluţie trebuie să ne mulţumim şi cu atât“, mai spune bărbatul. De cele mai multe ori, copiii sunt cu el la cerşit, poate pentru că trebuie să deprindă de timpuriu tainele cerşetoriei.
Căldăraş locuieşte într-un imobil dezafectat, situat pe str. Oituz, din zona Muncitoresc. O locuinţă lipsită de apă, căldură şi condiţii minime de trai. Din acest motiv, el şi copiii săi îşi doresc o casă adevărată. Este conştient că din cerşit nu va reuşi niciodată să aibă aşa ceva. Poate se îndură cei de la primărie, deşi nici de aici nu se întrezăresc prea multe speranţe. Nici chiar dacă i-ar scrie lui Moş Crăciun…
Roxana Nafiru