În ultimele luni, aproximativ 50 de persoane, majoritatea turişti, au beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Montane cărăşene. La unele dintre intervenţiile ce au avut loc în perioada sezonului rece au participat şi angajaţi sau voluntari ai serviciului Salvamont, între cele două instituţii existând o colaborare inerentă.
Jandarmeria Montană este o structură specializată a Jandarmeriei Române, destinată menţinerii ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice. Membrii acestei structuri acţionează şi pentru asigurarea protecţiei conservării fondului cinegetic şi piscicol natural sau pentru protecţia mediului. Jandarmii montani sunt dotaţi cu echipament adecvat, truse pentru acordarea primului ajutor şi ATV-uri. Pentru pregătirea turiştilor, aceştia dispun de infomaţii privind starea pârtiilor de schi, a traseelor turistice, despre echipamentul necesar pentru practicarea drumeţiilor sau a alpinismului, precum şi despre pericolele la care se pot expune.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute care au fost sesizate în anii anteriori, jandarmii îi avertizează pe cei ce doresc să se aventureze pe munte în perioada următoare să fie pregătiţi cu echipamentul necesar, să anunţe cabanierii despre traseul pe care vor să îl parcurgă şi să se informeze asupra condiţiilor meteo.
Flavius Rotariu
