E drept că trecem printr-o perioadă de criză în care, deşi judeţul nostru e tot mai sărac iar firmele noastre tot mai puţine şi slăbite din punct de vedere financiar. Dar cine s-ar fi gândit că încasările la impozitele şi taxele locale vor creşte sau că veniturile Fiscului vor creşte mai mult chiar decât s-a plănuit? Şi asta nu e tot! Luna trecută, Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Caraş-Severin a reuşit să obţină, numai de pe urma controalelor, sume de aproape patru ori mai mari decât s-a încasat la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al DGFP Caraş-Severin a prezentat situaţia rezultatelor acţiunilor de control desfăşurate de inspectorii fiscali ai instituţiei în decursul lunii septembrie, potrivit căreia, în urma unui număr de 116 acţiuni, au mai fost atrase la bugetul general consolidat al statului sume totalizând 2.063.000 de lei. Şi totuşi, sumele nu sunt rezultate din confiscări, care nu au fost efectuate, ori din amenzi, care însumează 60.000 de lei, fiind constituite în majoritate din diferenţe de taxe şi impozite, ce totalizează 1.628.000 de lei, precum şi din accesorii, adică majorări şi penalităţi, care se cifrează la 375.000 de lei.
În aceeaşi lună, încasările Fiscului cărăşean erau de 570.000 de lei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, de 6.740.000 de lei la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, de 18.852.000 de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv de 26.749 de lei la bugetul de stat.
Contribuţiile la bugetele sociale totalizează 26,162 de milioane de lei, iar per ansamblu, încasările la bugetul general consolidat al statului se cifrează la 52,911 milioane de lei, cu mult mai mare peste aşteptări, dar şi decât media lunară de la începutul anului, de 49,86 milioane. Şi totuşi, deşi Caraş-Severinul se simte întotdeauna nedreptăţit de distribuirea de fonduri de la Centru, încasările noastre, cu toate depăşirile, se situează undeva la nivelul a 0,44% din ceea ce s-a încasat la nivel naţional…
Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în luna septembrie, totalul veniturilor bugetare încasate a fost de 11.895,1 milioane de lei. Dintre aceşti bani, 7.826,5 milioane au fost venituri la bugetul de stat, fiind adunate în principal din TVA, care deţine cea mai mare pondere, însumând 3.485,2 milioane, la care se adaugă accizele – 1.690,6 milioane, şi impozitul pe venit şi salarii – 1.602,4 milioane. În privinţa bugetelor sociale, pensiile au încasat 2.639,8 milioane, sănătatea – 1.099,2 milioane, iar şomajul – 102,7 milioane.
Antoniu Mocanu
