Caraş-Severin, Romania

Iar asta pentru că toate ideile şi iniţiativele aşa-zis de austeritate se iau alandala, fără vreo coerenţă sau vreun plan general, parcă din impulsuri de moment. S-a propus, cu toată seriozitatea, o lege neconstituţională.

Legea respectivă a picat, dar numai ea. Cei ce au promovat un act normativ ce încălca legea fundamentală a ţării stau liniştiţi în funcţiile lor. Deci, avem un guvern incapabil să discearnă dacă o lege va încălca sau nu Constituţia. Şi măcar de-ar fi acesta singurul lor păcat… Dar nu. Obligaţi de împrejurări să vină totuşi cu ceva, măresc TVA-ul.

Adică măsura căreia tot ei i se opuneau. După două săptămâni, liderul de facto al partidului de la putere, Traian Băsescu, cere anularea ei şi impozitarea pensiilor, a căror tăiere era neconstituţională (?!?). Mai înţelege cineva ceva? Eu nu. Şi încă nu s-a terminat. Drept explicaţie pentru acest haos, acelaşi omniprezent preşedinte dă vina pe membrii cabinetului Boc. Adică exact pe piesele de „rezistenţă“ pe care tot el le-a promovat în PDL.

Şi cum în clipa de faţă cine conduce PDL conduce şi România, mă întreb oare cine e la cârma partidului. Băsescu, prin intermediul lui Boc, aşa cum eram obişnuiţi cândva? În acest caz, autoritarul locatar de la Cotroceni nu s-ar mai plânge prin mass-media că guvernul nu-şi face treaba. I-ar fi executat scurt pe cei vinovaţi, chiar şi numai pentru a arunca mulţimii capetele necesare.

În schimb, preşedintele se limitează la vorbe şi acuzaţii. Adică, la nimic, Oare au ajuns să controleze PDL-ul, şi, implicit, România, chiar acei miniştri mai sus amintiţi, trio-ul VideanuUdreaBerceanu? Să fi ajuns fostul preşedinte-jucător un preşedinte-jucărie, la mâna lor? Sau nu cumva tot Băsescu este cel ce trage sforile şi se foloseşte de cei trei ca de un paratrăsnet pentru nemulţumirile oamenilor, vrând, ca de obicei, să arunce responsabilitatea pe umerii altora? Chiar şi pe ai PDL-ului numai să iasă cu faţa curată? N-ar fi ceva nou…

Între timp, fără şofer, cu pasageri care dansează, se bat sau sar din mers numai să scape, România merge înainte orbeşte, mai mult din inerţie. Până la primul pom. De ce nu există şi carnet de guvernant, pe care poliţia să-l poată ridica (căci de dragul salariilor tăiate, le-ar ridica la toţi!)?

Nina Curiţa