Timp de patru zile, în perioada 19-22 mai a.c., Sala Sporturilor din Braşov a găzduit întrecerile ediţiei 2010 a Cupei Ligii Naţionale de handbal masculin. Şi-au disputat întâietatea cele mai bune opt formaţii ale handbalului românesc. Conform regulamentului, s-a jucat în sistem eliminatoriu. Astfel, U.C.M. Reşiţa, în calitate de favorită doi, a întâlnit, în primul tur, pe H.C. Odorhei Odorheiul Secuiesc. Elevii antrenorilor Gligore Czari şi Eremia Pârâianu s-au impus cu 32-27, şi au acces în semifinale, fază în care au trecut de Universitatea Bucovina Suceava, scor 30-27.
În celelalte meciuri s-au înregistrat rezultatele: H.C.M. Constanţa – Universitatea Cluj-Napoca 34-25, Steaua M.F.A. Bucureşti – Ştiinţa Dedeman Bacău 39-22, Pandurii Tg. Jiu – Universitatea Bucovina Suceava 29-31, H.C.M. Constanţa – Steaua M.F.A. Bucureşti 31-25.
A urmat, sâmbătă, 22 mai a.c., finala Cupei Ligii Naţionale, marea confruntare dintre H.C.M. Constanţa, campioana ţării, şi U.C.M. Reşiţa, vicecampioana României.
O partidă încrâncenată, destul de tensionată, dar şi spectaculoasă, în care reşiţenii şi-au dorit foarte mult să-şi ia o revanşă. Egală, fireşte, cu obţinerea trofeului: 30-29 (26-26), după executarea loviturilor de la 7 metri.
După o primă repriză controlată de marinari, la reluare ucemeriştii au avut o revenire spectaculoasă, conducând, în minutul 56, cu 26-23. Aceasta şi fiindcă portarul Cristian Antonaru a făcut adevărate minuni între bare, parând multe mingi pe care scriau… gol.
A urmat un final dramatic, constănţenii reuşind să egaleze la 26-26, cu patru secunde înainte de timpul regulamentar de joc.
S-a trecut la executarea loviturilor de departajare, câte cinci de fiecare parte. Însă Cristian Antonaru a rămas, poate, cel mai inspirat jucător de pe teren, reuşind să apere două lovituri de la 7 metri. Suficient ca să contribuie, alături de colegii săi, la stabilirea scorului final, 30-29. Victorie ce a declanşat o bucurie de nedescris, o adevărată descătuşare… Şi trofeul a ajuns duminică seară la Reşiţa.
Prilej cu care autorităţile judeţene le-au organizat handbaliştilor reşiţeni o primire specială. Cu şampanie, flori, cuvinte de suflet, artificii şi promisiuni. Au fost felicitaţi de Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, şi de Adrian Chebuţiu, preşedintele director general al U.C.M. Reşiţa, în aplauzele celor care au dorit să-i salute pe noi câştigători ai Cupei Ligii Naţionale.
Marius Moraru