Patimă şi culoare, cu aceste cuvinte ar putea fi caracterizată ediţia din acest an, cea cu numărul 50, a Festivalului Internaţional de Folclor „Hercules“.
Patima jocului şi culoarea costumelor au dat tonul manifestării, pe scena deja consacratului festival urcând Ansamblul Mestizzo (San Jose, Costa Rica), „Fioros tou Levante“ (Zakynthos, Grecia) sau Ansamblul „Nistanim“ (Haga, Olanda).
N-au lipsit nici formaţii din zone ceva mai apropiate nouă, Ansamblul „Bitola“ din localitatea omonimă a Macedoniei, Ansamblul „Djido“ din Becej, românii din Coştei, Republica Serbia sau Ansamblul „Turglutu“ din regiunea Izmir a Turciei. Dar să-i amintim şi pe artiştii noştri: Fanfara din Lăpuşnicu Mare, care a deschis spectacolul în prima zi a Festivalului, Ansamblul „Cununiţa“ din Bănia, „Caraşul“ din Grădinari, „Armenişana“, „Hora Belinţului“, „Junii Sibiului“, ansamblurile din Eftimie Murgu şi Reşiţa, „Danubius“ din Drobeta Tr-Severin, „Gugulanul“ din Borlova, „Florile Semenicului“ din Bolvaşniţa şi Vârciorova, „Datina“ – ansamblul dascălilor cărăşeni şi „Bocşana“.
Au mai participat ansamblul „Dor Transilvan“ din Cluj, „Porumbeii de Aur“ din Greoni, „Răcăşdeana“, „Hora Caraşului“ din Oraviţa şi „Oltenaşii“ din Valea lu Pătru. Desigur, ediţia din acest an a fost închisă cu un spectacol grandios al ansamblului gazdă, „Semenicul“, al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Caraş-Severin, organizatorul principal al festivalului, alături de Primăria şi Casa de Cultură Băile Herculane şi Şcoala Populară de Arte din Reşiţa.
Cristian Franţ