Ce mai înseamnă o călătorie cu trenul pentru omul simplu, a cărui leafă nu i-a mai permis în ultimii zece ani să meargă nici măcar până la Timişoara? Ei, bine, contactul cu trenul, pregătit pentru o distanţă lungă, să spunem până în capitală, îţi schimbă total perspectivele asupra a ceea ce credeai despre bătrânele Căi Ferate Române.
Vagoane moderne contrastând cu bătrâna şi dărăpănata Gară Reşiţa Sud, afişaj electronic atât pe plăcuţele de afară, cât şi înăuntru… Modul în care a fost gândit interiorul – deşi păstrează stilul celor de navetişti – reflectă ideea de confort. Uşile automate se deschid digital, iar iluminatul nu mai e la fel de chior ca în vagoanele cu care eram obişnuiţi, moştenite dinainte de Revoluţie, existând inclusiv prize pentru încărcat celularele sau pentru alimentat laptopurile. Totul arată altfel, de la scaune şi până la toaletă.
În fond, dacă tot dai un milion de lei vechi pentru a ajunge până în Bucureşti (doar pentru dus, pe rută ocolitoare, pentru că s-a surpat linia, iar călătorii suportă diferenţa), te aştepţi şi la ceva standarde. E normal! Lăsând de-o parte faptul că doar unul din două neoane ardea, sau că luminile din plafon, pentru citit, au funcţionat doar la întoarcere, şi doar o parte din drum, condiţiile îţi lasă un gust amar. Evident, nu mai era mirosul din vechile vagoane, deşi gradul de civilizaţie şi uzura erau deja impregnate în tapiţeria scaunelor. Pe de altă parte, modul în care au fost gândite vagoanele arată faptul că se adresează persoanelor care călătoresc pe distanţe scurte, banchetele fiind foarte apropiate, iar între ele fiind mese neerabatabile, care nu permiteau schimbarea poziţiei…
„Aclimatizarea“ din interiorul vagoanelor a devenit chiar deranjantă, pentru că impresia de căldură şi confort se transformă, treptat, la nici o oră de mers, într-un frig insuportabil, mai ales pentru cei îmbrăcaţi mai subţirel, care sunt nevoiţi să-şi ia paltoanele sau gecile pe ei, ori să apeleze la hainele de schimb din bagaje. Lucru care explică de ce „naşul“ nu mai revine ulterior prin vagoane… Şi, chiar dacă trăim în era informaţională, în care rezervarea locurilor se face electronic, mai există cazuri în care doi oameni se ceartă pe acelaşi scaun. Noroc că mai existau locuri libere, care au rezolvat divergenţele.
Un aspect pozitiv îl constituie faptul că şi reşiţeanul de rând, obişnuit să schimbe trenul de o sută de ori, făcând tot felul de rocade cu bagaje, a scăpat de acest calvar. Te urci în tren şi… nu mai schimbi nimic. Şi totuşi, la întoarcere, au fost câţiva timişoreni care au fost aruncaţi în vagonul de Reşiţa, din modul defectuos de eliberare a biletelor. Însă oamenii nu au ştiut nimic, până la venirea naşului… Abia atunci au aflat că îşi puteau păstra scaunele până la Lugoj, unde trebuiau să se mute în vagonul de Timişoara.
Viteza… La plecare spre capitală, goana rapidului face aproape inexistente eventualele imperfecţiuni ale liniei, impresionând prin silenţiozitate. La fel de impresionante sunt însă timpurile de aşteptare din gări şi tot felul de schimbări de sens. „Cât mai stăm?“, „Câteva minute până punem maşina!“. Şi cele câteva minute se scurgeau în jumătăţi de ceas. În schimb, trenul s-a transformat în căruţă la primele indicii ale apropierii capitalei. Aceeaşi viteză de căruţă şi-o păstrează la întoarcere, dar n-a mai staţionat atâta vreme în gări. „Am venit la Bucureşti din Craiova cu acceleratul şi am făcut trei ore! Acum, la întoarcere cu rapidul, fac patru“, ne spune un călător.
Şi totuşi, pe anumite rute sau pe distanţe mici mai sunt folosite vechile garnituri, în care femeia de serviciu spală cu aceeaşi cârpă şi pe jos şi pe banchete. Ori nu prea spală deloc. În care mustesc cojile de seminţe şi gunoaiele, grupurile sanitare sunt insalubre, iar aerul este irespirabil.
Tratamentul aplicat călătorilor sau poate frustrarea lor se vede, se simte chiar şi în noile garnituri. Să zicem că omul e, în fond, justificat, dacă dă un milion, să stea cu telefonul în buzunar, deşi sună o melodie stresantă, iar apelantul insistă vreme de jumătate de oră. Să zicem că la fel de justificat este şi faptul că toaleta devine greu utilizabilă din cauza mizeriei, în doar câteva minute de la plecarea trenului, iar sulurile de hârtie igienică se evaporă după aproximativ o oră. La care am putea adăuga faptul că în tren nu se fumează! Decât între vagoane sau la capetele acestora…
Antoniu Mocanu