Caraş-Severin, Romania

După cum ne-a informat directorul Camerei Agricole Caraş-Severin, ing. Pavel Nefir, sesiunile de formare profesională au loc în localităţile Grădinari (77 de cursanţi), Caransebeş (38), Oraviţa (39), Oţelu Roşu (41) şi Răcăşdia (74).

În cadrul acestor întâlniri, care au loc o dată pe săptămână, specialiştii în domeniul creşterii albinelor din cadrul Camerei Judeţene Agricole aduc la cunoştinţa participanţilor ultimele noutăţi din meseria de stupar.

Astfel, în cele trei luni de instruire profesională, cursanţii învaţă care sunt modalităţile de accesare a fondurilor europene, care sunt măsurile ce trebuie luate pentru obţinerea unei producţii ecologice, conform standardelor impuse de Uniunea Europeană, dar şi ce trebuie să facă pentru a-şi valorifica mai bine marfa. În paralel, Camera Judeţeană Agricolă derulează şi patru cursuri de formare profesională pentru meseria de agricultor, în domeniul creşterii animalelor şi în cel al culturilor vegetale. Acestea sunt susţinute la Grădinari, Oraviţa şi Zăvoi, iar durata lor este de şase luni. Indiferent de calificarea aleasă, de agricultor sau apicultor, cursanţii primesc la finalul cursului certificate recunoscute de UE.

De la începutul anului şi până în prezent, Camera Agricolă a finalizat alte zece cursuri de calificare profesională în domeniul agricol şi apicol, la care au participat 469 de cărăşeni.

Roxana Nafiru