Comuna Glimboca, din judeţul Caraş-Severin, a intrat în marea familie olimpică, odată cu înfiinţarea Cercului Olimpic „Orizont“, al Şcolii cu clasele I-VIII din localitate. Director al cercului a fost aleasă eleva Maria Alexandra Găină, iar secretar eleva Sorina Andraş Cioarcă.
Cele trei comisii, de organizare, de promovare a olimpismului şi de documentare-informare, sunt conduse de elevele Patricia Groza, Lidia Gaşpar şi Georgiana Simeanu. Coordonatorul cercului este profesorul Alin Olariu. Mesajul şi făclia olimpică au fost transmise de membrii Cercului Olimpic „Viitorul“ al Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 3 din Oţelu Roşu.
Certificatul de atestare al Cercului Olimpic „Orizont“ a fost înmânat de profesorul Ioan Wittman. La evenimentul derulat la sala de sport a şcolii din Glimboca, pe lângă elevi, părinţi şi profesori, au mai fost prezenţi Doru Dinu Glăvan, directorul A.O.R., Filiala Caraş-Severin, profesoarele Liliana Dacica şi Mădălina Rădoi, director, respectiv inspector D.S.J. Caraş-Severin, precum şi Măriuţa Simionescu, preşedintele Filialei Caraş-Severin a organizaţiei „Salvaţi Copiii“.
Acţiunea a fost finalizată cu „Crosul Tineretului“, la startul căruia s-au aliniat 35 de elevi, din Glimboca. Câştigători au fost Alexandru Sava, respectiv Georgiana Simeanu. Cei mai merituoşi dintre concurenţi au fost recompensaţi de Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin cu diplome, tricouri şi diverse premii.
Marian Cărăvan
[email protected]
