Şase gimnaşti de la Clubul Sportiv Şcolar din municipiul de pe Bârzava au participat la Novi Sad, în Serbia, la ultima etapă din acest an a Cupei D.K.M.T. Desfăşurată în sala Voivodina, competiţia a reunit sportivi din Ungaria, Serbia, Macedonia şi România.
Două vârfuri
Din delegaţia reşiţeană, cele mai bune rezultate au fost obţinute la categoria de vârstă 15-16 ani, câştigată de Dan Chiş-Toia, cu un total de 68,900 puncte. Pe locul al III-lea, la individual compus, s-a clasat un alt reşiţean, Alexandru Avram, cu 58,100 puncte.
În finalele pe aparate, cei doi gimnaşti reşiţeni au urcat de zece ori pe podiumul de premiere. Astfel, Dan Chiş-Toia a fost primul la sărituri (nota 13,300), paralele (10,700) şi bară (10,300), al doilea la cal cu mânere (11,600) şi al treilea la sol (12,100) şi inele (10,900). În timp ce, Alexandru Avram s-a clasat al doilea la bară (9,900) şi al treilea la cal (11,000), sărituri (12,600) şi paralele (9,600).
La celelalte categorii de vârstă, rezultatele au fost modeste. La categoria 8-10 ani, Casian Timofte şi Alexandru Chwala au ocupat locurile 17, respectiv 19, în întrecerea individuală. Pe aparate, reşiţenii au avut, în general, clasări în afara podiumului, în zona locurilor 8-10. Totuşi, Casian Timofte a câştigat întrecerea la sărituri (nota 12,400) şi a terminat al IV-lea la sol.
La categoria 11-12, cele mai bune rezultate s-au obţinut la sărituri: Sebastian Truţ, locul I (12,200), Ciprian Vişin, locul al III-lea (11,600). La categoria de vârstă 13-14 ani, Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa nu a avut reprezentanţi. Sportivii reşiţeni au fost însoţiţi, la Novi Sad, de antrenorii Mihaela Rugaci şi Nicolae Borcean, şi de directorul Clubului Sportiv Şcolar, prof. Ioan Stan.
Marian Cărăvan
[email protected]
