Caraş-Severin, Romania

În şedinţa de joi, 28 octombrie, Guvernul a adoptat forma finală a documentului, urmând ca acesta să fie transmis Parlamentului. Într-un comunicat remis redacţiei se arată că „ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Daniel Funeriu, a afirmat că au fost adoptate amendamentele propuse de parlamentari ai arcului guvernamental, senatori şi deputaţi ai opoziţiei, precum şi de Comisia de educaţie din Senat, care este transpartinică. Ministrul Educaţiei a prezentat elementele esenţiale cuprinse în noua Lege a Educaţiei Naţionale, respectiv: întărirea competenţelor învăţământului profesional, consolidarea eticii în universităţi ca un prim pas spre recredibilizarea învăţământului românesc, promovarea tinerilor în sistemul de învăţământ universitar, depolitizarea învăţământului şi aducerea şcolii cât mai aproape de comunitate prin măsuri reale de descentralizare. Ministrul Daniel Funeriu a făcut un apel la liderii politici pentru susţinerea Legii Educaţiei Naţionale. «Speranţa mea este că liderii politici ai României pot înţelege că atunci când este vorba de Educaţie este momentul să ne unim şi să contribuim cu toţii la aplicarea acestei legi», a declarat ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului“.

Potrivit documentului, Guvernul a analizat ieri amendamentele la Legea Educaţiei Naţionale depuse de senatori şi deputaţi în procedura de angajare a răspunderii Executivului. Au fost propuse 1.224 de amendamente, 591 de propuneri depuse la Camera Deputaţilor şi 633 la Senat. Din cele 1.224 de amendamente depuse în total de senatori şi deputaţi, 750 aparţin parlamentarilor PDL, 278 parlamentarilor PSD-PC, 121 reprezentanţilor PNL, 57 celor ai UDMR şi 18 independenţilor.

Antoniu Mocanu