Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import, din Codul Fiscal. Există însă şi o excepţie de la această regulă, introdusă prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.287/2010, pentru modificarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 500/2007, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651/2010. Potrivit documentului, până la 31 decembrie 2012 inclusiv, nu se face plata efectivă a TVA la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au obţinut certificat de amânare de la plată.
Acordarea certificatului
Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA se eliberează contribuabililor care îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
– nu au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţii individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare;
– nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
– au realizat în anul calendaristic precedent sau în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se solicită eliberarea certificatului, importuri din teritorii şi state terţe, astfel cum sunt definite la art. 125 indice 2 din Codul Fiscal, a căror valoare cumulată este de cel puţin 100 milioane lei (în această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate);
– sunt înregistrate în scopuri de TVA cu cel puţin un an calendaristic înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plată;
– nu sunt în stare de insolvenţă, nu se află în procedura de reorganizare sau lichidare judiciară şi nu figurează în evidenţa specială şi/sau în lista contribuabililor inactivi.
Documente necesare
Pentru obţinerea certificatului de amânare de la plată, trebuie depuse la Autoritatea Naţională a Vămilor următoarele documente:
– o cerere tip;
– o copie de pe documentul care atestă calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA;
– certificatul de atestare fiscală, în original, care se obţine de la autoritatea fiscală unde contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe;
– declaraţia pe propria răspundere privind valoarea cumulată a importurilor din teritorii şi state terţe realizate în anul calendaristic precedent sau în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se solicită eliberarea certificatului;
– declaraţia pe propria răspundere că nu sunt în stare de insolvenţă;
– cazier judiciar valabil pentru reprezentantul legal.
Termenul de eliberare
Autoritatea Naţională a Vămilor eliberează certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA în termen de 15 zile de la depunerea cererii şi a documentaţiei. Documentul pe perioada indicată de solicitant, dar care nu poate depăşi data de 31 decembrie 2012.
Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA poate fi revocat în cazul în care una din condiţiile care au stat la baza eliberării nu mai este îndeplinită.
Antoniu Mocanu
